Diagnostic existențial

           Un diagnostic al guvernării de la Chișinău a fost anunțat astăzi în plenul Curții Constituționale. El vine de la dl. Alexandru Tănase.

            Președintele Curții Constituționale a Republicii Moldova a fost surprins de lipsa totală de interes din partea principalelor puteri din stat, care nu s-au grăbit să-și delegheze reprezentanții la dezbaterile de astăzi pe marginea sesizării legate de art. 13 din Constituția Republicii Moldova.

            Deliberările ce vizau subordonarea Centrului Național Anticorupție, își amintea dl. Alexandru Tănase, a făcut sala neîncăpătoare. Erau de față reprezentanților tuturor puterilor din stat.

            ”Controlul asupra Centrului Național Anticorupție rămâne o problemă existențială pentru puterea de la Chișinău!”!!!

            Mai bine nu poate fi spus!

            Specialiștii afirmă, că un diagnostic corect este cheia unui tratament reușit. Vreau să cred că, pacientul nostru mai are șanse.

            Totul depinde, și, de noi, de presiunea exercitată asupra guvernării.

            Depinde de verticalitatea noastră! O mai avem oare?

            Asta este întrebarea! Una, tot, existențială. De data aceasta pentru noi. 

            De altfel, ca și răspunsul la ea.

Descinderea în forță ca tehnologie politică

(ipoteze pentru un studiu analitic)

Prin evenimentele din 7 aprilie 2009 de la Chișinău, Kremlinul vroia să rezolve două obiective. Primul, să-l ”învețe minte” pe Voronin pentru neascultare (în urma ne semnării planului Kozak), prin demonstrarea ineficienței lui de a face față situației. Al doilea obiectiv, era de a compromite protestele, care se pregăteau și puteau ușor trece într-o ”revoluție orange”. Moscova preluase inițiativa.

Dar, la Chișinău, lucrurile n-au mers în conformitate cu planul elaborat de tehnologii politici de la Kremlin. Poate Voronin s-a temut, dezamăgindu-l pe Putin a câta oară... Poate opoziția a dat dovadă de un comportament neașteptat... Până la urmă, s-a ajuns la ”votul de aur”, care așa și nu a fost găsit, iar lucrurile la Chișinău au luat o turnură mai puțin convenabilă Moscovei.

Acum, în 2013, pentru a menține Ucraina în zona intereselor sale Putin i-a promis lui Ianukovici marea și sarea. Era clar, că Ucraina va fi o povară prea grea pentru Rusia poate, chiar, una imposibilă - o valiză fără mâner.

Pentru a stăpâni situația Rusia era interesată ca în țara vecină lucrurile să scape de sub control. A fost aplicată tehnologia descinderii în forță. 

Acțiunile trupelor speciale din noaptea de 29 spre 30 noiembrie 2013 de la Kiev nu aveau alt scop decât să sfideze opinia publică! 

Era evident, că un asemenea comportament al autorităților va leza demnitatea cetățenilor și va stârni indignarea, chiar, și a celora care nu aveau de gând să iasă în stradă, iar numărul protestanților va crește.

Scenariu cunoscut: în fața maselor revoltate sunt plasați provocatori, care fac ca evenimentele să scape de sub control. Furia mulțimii naște acțiuni, care compromit toată mișcarea proeuropeană a ucrainenilor. Acum, probabil, pe toate canalele, vom vedea în toată goliciunea mânia răzbunătoare a mulțimii dezlănțuite, care este la fel de urâtă și condamnabilă.

Destabilizarea situației poate avea două finalități.

Prima, acțiunile pe alocuri ilegale, actele de huliganism și vandalism inevitabile unor asemenea proteste deschide calea unui regim autoritar care obține legitimitate la o mare parte a populației. Astfel, Ucraina rămâne pe o perioadă îndelungată sub influența Rusiei, iar Putin va putea spune, că promisiunile sale n-au fost înțelese corect de către liderul de la Kiev. S-a mai întâmplat!

Cel de-al doilea scenariu posibil, constă în faptul că Ianukovici va fi nevoit să cedeze. Cu sau fără el, Ucraina merge spre Europa. Așa cum așteptările unei populații cu o mentalitate paternalistă sunt foarte mari, decepțiile sunt inevitabile. De situația creată vor beneficia adversarii eurointegrării atât din Ucraina, cât și din afara ei. Va urma valul invers, care va aduce la Kiev forțe, ce vor încerca să schimbe vectorul geopolitic al țării.

 Ambele scenarii favorizează Moscova, deşi primul va fi, desigur, unul preferabil pentru Kremlin. Vom trăi și vom vedea, că doar despre ipoteze vorbim.

P.S. Imaginea reprezentativă: Salvador Dali "Presimţirea războiului civil". Este doar o presimţire!

Vinul care ne unește

(În căutarea unei idei naționale)

Politica tot mai mult miroase a vin. Dintr-o licoare adorată şi de zei vinul revine drept monedă de schimb în proiectele geopolitice.

În semn de protest și solidaritate vom face cu toții un ”efort” și în loc de apă, ceai, cafea sau suc vom bea vin!

Consumul de vin poate influenţa benefic şi atmosfera politică pe interior. Eşti dezamăgit de guvernare? Trage un păhar! Aşa-i, că nu-i chiar atât de rău?! Şi reformele, parcă, merg bine, şi promisiunile sunt îndeplinite. Şi proprietăţile statului – întregi, şi poporul - sătul!

Dacă nu te ia din prima mai închini unul sau câteva pahare. Acum nu mai simţi cum mâna bieților şmecheri, care trecând prin BEM şi Aeroport îţi scotocește prin buzunare. Ai impresia că te mângâie şi pe loc îţi devin foarte dragi.

După câteva pahare, chiar şi manipulatorii încep să creadă în cea ce spun, iar noi, cu toții, cuprinşi de euforie cădem în lumea lor. Unii pot să lăcrimeze. Alţii trăiesc o profundă stare de catharsis.

Oamenii mai în vârstă ne spun că este creștinește să închini din când în când. Repede, însă, sunt cuprinși de nostalgii şi încep să-şi amintească de fraţii de altă dată cu regrete că nu le mai place vinul nostru.

Şi la copii e bine de dat puţin vin. O ştiu toţi moldovenii. Devin mai ascultători, mai tăcuţi. Adorm repede fără să aştepte să le spunem poveştile pe care demult le-am uitat.

Mai rău dacă bea vin opoziţia. Pe loc devine agresivă şi cere să fie schimbaţi toţi cei puşi de Vlad(ici), inclusiv paharnicul şi stolnicul. Dar repede se liniştesc şi în febra mahmurelii roagă doar să fie mai bine păziţi.

Mai staţi pe gânduri?! „Răpiţi păharele cu palma”!

„Frumoase vremi”!

Bibamus Ex !!!

Cu noi ce facem?

Cât valorează declaraţiile proeuropene ale liderilor actualei coaliţii de guvernare dacă în ajunul summit-ului de la Vilnius se dedau unor porcării ce sfidează toate angajamentele luate? 

De bunul simţ nici nu mai vorbim, el demult la noi a devenit un paradox, vorba lui A. Paleologu.

Felicitări pentru consilieri! Un timp şi o conjunctură mai potrivită pentru excrocherii nici să visezi.

Felicitări şi pentru unii formatori de opinie! Ne convingem că nu există porcărie ce nu poate fi justificată şi ambalată frumos. "Orice capriciu pentru banii tăi"! Îşi merită solda, la sigur!

Regrete pentru I. Leancă. Încet, dar sigur urmează calea lui V. Cubreacov. Probabil, şi soarta va fi aceeaşi. Ambii meritau mai mult, dar şi-au făcut-o singuri, până la urmă.

Dar noi...? Cu noi, ce facem? 

Epidemii (geo)politice

În ciocolata ucraineană ruşii au găsit „EUROINTEGRIN” – o substanţă periculoasă pentru regimul actual din Rusia, care poate provoca un virus cu potenţial letal pentru planurile geopolitice ale Moscovei în regiune.

Adineaori, acelaşi agent patogen a fost depistat şi în mai multe produse de la noi: vin, carne, fructe, legume etc. El se mai conţine şi în produsele georgiene, inclusiv, apa minerală.

Pe lângă efectul direct, geopolitic, virusul poate avea şi consecinţe indirecte. Pe termen lung, sistemul politic din Rusia, ar putea tinde spre deschidere, iar aceasta, chiar, nu face parte din calculele actualilor locatari de la Kremlin.

În regim de urgenţă specialiştii din structurile abilitate elaborează şi testează vaccinul „ANTIVILNUSIN”, care cunoaşte o multitudine de variante adaptate condiţiilor locale. La noi se încearcă câteva preparate: „TRANSNISTRIN”, „GĂGĂUZIN”, „ORTODOXICICLINĂ”(ORTODOXIN), „NOSTALGHIN”, „ROMÂNOFOBIN” ş. a.

Se mai practică infuzii din ciuboţica, umbra, gura şi coada unor actuali sau foşti lideri politici. Se testează şi alte ingrediente naturale din flora şi fauna politică autohtonă.

Se administrează cetățenilor utilizând metode şi tehnici cu efect manipulativ folosind atât mijloacele tradiţionale de comunicare cât şi noile media sub formă de „analize”, „discursuri”, „dezbateri” etc., care se aplică pe locurile vulnerabile.

Sunt indicate şi frecţiile uşoare sub forma unor altercaţii parlamentare, dar şi intervențiile mai dure din timpul mitingurilor, protestelor şi acţiunilor de nesupunere civică.

Se mizează pe efectul cumulativ al măsurilor de prevenire şi combatere a maladiei.

Urmare a tratamentelor intensive, pacientul poate simţi o mâncărime neplăcută pe anumite porţiuni ale corpului, dar şi la nivelul pielii.

Judecând după reacţiile oficialilor de la Chişinău, dar şi recomandările specialiştilor în materie, unicul remediu rămâne (ca şi în bancul cu Hondurasul): Nu vă scărpinaţi!

Oare vom  rezista?!

Mâna geopolitică.

(relaxări (geo)politice duminicale)

Republica Moldova – copil geopolitic, rezultat a două violuri şi a unui divorţ. Mereu în calea tuturor...(vorba cronicarului), teritoriul dintre Nistru şi Prut a simţit cu propriul corp toate poftele căutătorilor de noi spaţii vitale.

Ultima vreme se tot  vorbește, direct sau cu aluzii, de o mână străină în politica de la Chișinău. Mâna geopolitică.

Nimeni nu a văzut-o cum arată, dar toţi fac referinţă la ea. Dezbină şi conduce. Face drumuri. Creează autonomii. Irighează plantaţii. Deschide şi închide robinete. Plăteşte salarii şi pensii. Cică, atentează şi tot ea, chipurile, are grijă de credinţa noastră. Se invocă că ar exista nu una, ci mai multe mâni.

Analizând comportamentul unor actori politici, admiţi faptul că există o asemenea mână. 

Mâna geopolitică ţine politicienii de la Chişinău de locul cel mai vulnerabil. Luând în seamă că marea majoritate dintre aceștia reprezintă sexul puternic, nu este greu de identificat acest loc. 

Judecând după reacții, mâna geopolitică poate să mângâie și atunci totul crește ca pe drojdii. Aceeași mână se poate strânge în același loc „delicat”. Ce simt politicienii, în acest caz, putem numai să presupunem după zigzagurile parcursului politic.

Mulţi au trăit ambele senzaţii. Nu fără consecințe, însă. Cei mai disperaţi și-au zis, după aceea, că dacă e s-o faci, atunci, mai bine cu un bărbat. Nu le-a picat bine la toţi. Unii au fost părăsiţi,  inclusiv, de electorat.

Păzea politicieni! Mâna geopolitică este cu ochii pe voi! 

Operația anti-Vilnius: strategii, stratageme şi actori

(suport pentru studiu praxiologic)

            Scopul strategic: compromiterea eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova şi atragerea ei în proiectul eurasiatic.

Obiectiv strategic: eşecul summit-ului de la Vilnius pentru R. Moldova. În loc de Zonă de liber schimb - o criză politică „aprofundată şi cuprinzătoare”.

Metode: escaladare; tensionare; dezbinare; manipulare; şantaj; exploatarea sentimentelor, orgoliilor, ambiţiilor egoiste, intrigilor, rivalităţilor etc.

            Mijloace: Toate. De la cele mai brutale, cinice şi primitive la cele mai inteligente, rafinate şi subtile.

Toate acestea se conţine în paradigma geopolitică a Rusiei faţă de Republica Moldova - un demers plin de vigoare şi agresiv ce îşi propune să schimbe actuala orientare de politică externă, bazată pe axa Chişinău–Bruxelles.

Din punct de vedere operaţional, geopolitica Moscovei faţă de Chişinău este una activă, proactivă şi multidimensională. Ofensiva are loc pe mai multe planuri. Vom enumera aici doar câteva dintre cele mai vizibile coordonate ale sale care au prins contur în ultima perioadă, dar, şi unii actori, mai mult sau mai puţin vizibili, antrenaţi în campanie:

            - Escaladarea conflictului din raioanele din stânga Nistrului, avându-i drept protagoniști pe administrația separatistă de la Tiraspol, coloana a cincea din partea dreaptă a Nistrului, minţile înfierbântate de la Chişinău;

            - Legea cu privire la egalitatea de șanse, adoptată în cadrul măsurilor cerute de UE pentru liberalizarea vizelor. Atenţia va fi deturnată de la esenţa documentului, accentele fiind puse într-un mod  banal şi primitiv pe aspectele ce ține de drepturile minorităților sexuale. Se mizează mult pe Biserica Ortodoxă Rusă.

- Exploatarea factorului etnic. Grupul-țintă îl constituie alolingvii. Vor fi provocați la proteste contra unor decizii nepopulare care, într-o formă sau altă, vor afecta interesele tuturor cetățenilor, inclusiv, şi cele ale etniilor conlocuitoare, cum ar fi închiderea unor școli de predare în limba rusă din motive de optimizare. Se va manipula din gros. Printre iniţiatori vor fi diferite ONG-uri, societăţi de prietenie, probabil, nici Ambasada FR la Chișinău nu va fi doar un spectator pasiv.

- Critica politicilor aplicate în Uniunea Europeană și propagarea Comunităţii euroasiatice. Se va specula pe probleme obiective cu care se confruntă unele state din UE și se va promova cu insistenţă doctrina euroasiatică. Pe post de „experţi” vor fi folosiți apologeții Rusiei din rândul unor lideri politici (foști și actuali), formatori de opinie, nostalgicii, precum și ideologii deschişi sau deghizați ai Kremlinului care se dau drept Mesia sau guru, tot felul de rogozini sau dughini.

- Specularea pe problemele cotidiene ale oamenilor, pe eşecurile AIE-1 şi AIE-2, pe aşteptările şi speranţele  exagerate ale populaţiei care, în esenţă, trădează mentalitatea paternalistă a majorităţii cetăţenilor. În această activitate va fi mobilizată opoziția parlamentară cât și cea extraparlamentară de orientare prorusească.

- Tensionarea relațiilor interetnice folosind drept sperietoare alipirea la România. Cu multă abilitate vor fi exploatate sentimentele sincere, ale multor cetăţeni, de ataşament la valorile românismului. Nu este exclus să fim martorii unor noi ”Marșuri ale Unirii”, organizate, uneori, acolo unde sunt cel mai puţin aşteptate. Important este să se incinte spiritele, să se mobilizeze oponenţii şi să se provoace violențe.

- Un factor destabilizator la îndemâna duşmanilor eurointegrării este Găgăuzia. Sunt cunoscute simpatiile proruseşti a marii majorităţi a populaţiei din autonomia teritorială. Ultimele evenimente cu semnăturile pentru independenţă este un prim semnal de alarmă.

            Ar fi, cel puţin, neserios să tratăm derularea evenimentelor din ultima perioadă, orientate spre tensionarea situaţiei, drept o simplă coincidenţă. Evident, lucrurile sunt coordonate și bine dirijate dintr-un centru unic. Se acționează sistemic cu aplicarea tehnologilor distructive.

De fapt, pregătirea pentru desfăşurarea operaţiei a început mai demult. Evenimentele evoluează pe o pantă ascendentă. Apogeul activismului va fi atins în septembrie - noiembrie 2013. Ne aşteaptă vremuri agitate! O toamnă când vom fi nevoiţi să numărăm şi … cucuiele!

Ce-i de făcut?

Răspunsul trebuie să fie unul adecvat, adică strategic. Acțiunile vor fi orientate spre anticipare, prevenite și neutralizate.

Se impune conjugarea eforturilor. Crearea unei celule de (anti)criză, probabil, pe lângă Preşidenţie, care va încerca să analizeze problemele şi să coordoneze acţiunile tuturor ramurilor puterii, instituțiilor statului, forţelor politice interesate şi a societăţii civile pentru a face faţă provocărilor.

Astfel încât să ne asigurăm succesul în noiembrie 2013, la Vilnius.

Spre „bucuria” şi „satisfacţia”, partenerului nostru din Est, mare şi strategic. 

Sindromul ucigaş.

Un sindrom face ravagii în spaţiul politic moldovenesc. Din 1990 încoace tot asistăm la prohodul unui sau altui partid politic. Parcă mai ieri formaţiunea emana vitalitate și optimism, iar astăzi stă întinsă pe laița politicii autohtone cu lumânări aprinse la căpătâi.

Deşi sunt diferite cauzele şi motivele care au măcinat sănătatea, erodat vigoarea și stors vlaga celui decedat, autopsia politologică la care au fost supuse cadavrele, arată că aproape toate au fost răpuse definitiv de o maladie grea şi incurabilă - sindromul Taras Bulba.

Caracteristici: atacă raţiunea liderului formaţiunii care, identificându-se cu părintele fondator, începe să acționeze după principiul: ”Eu te-am făcut, eu te omor!”.

Efecte: un partid, mai devreme sau mai târziu, îşi găseşte obştescul şi politicul sfârşit în strânsoarea la început plină de tandreţe şi gingăşie, apoi sufocantă şi fatală a unui lider obsedat.

Virusul este transmis prin intermediul politicienilor, atacă cu precădere partidele politice, iar consecinţele nefaste sunt suportate de întreaga societate.

Perioada de incubaţie variază de la caz la caz, dar, ca regulă, se activizează odată cu  accederea la putere.

Toate acestea se desfăşoară, sub privirile la început entuziasmate și combative, iar mai apoi apatice și neputincioase a miilor de membri și simpatizanți. În timp, aceștia optează pentru statutul de „fost”, dar preferă să nu afişeze relaţia.

Moartea politică, însă, nu survine brusc. Cu cât strânsoarea liderului este mai puternică cu atât partidul îşi dă duhul mai repede. Dar, oricum, agonia mai durează. Timp în care liderul se lamentează, deseori, chiar, delirează.

Fostul lider de partid poate reveni destul de repede în viaţa publică. Acum suferă de amnezie.

De data aceasta apare, mai des, în alte ipostaze: moralizator, expert în stasiologie (studiul sociologic sau politologic al partidelor politice) sau dacă a avut şansa şi a falimentat cu succes un domeniu, ocupând o înaltă funcţie publică, atunci se vede util societăţi şi îşi împarte experienţa în faţa unui auditoriu motivat sau a camerelor de luat vederi.

Nici o mustrare de conştiinţă!  De pocăinţă - nici vorbă!

Și tot așa din 1990 încoace… 

Nesimțire la puterea a 15-a.

Citim cu stupoare despre lefuri de 50 – 60 mii lei pentru angajații unui proiect de pe lângă Cancelaria de Stat. 
În afară de salarii, după cum e primit, mai beneficiază de prime, diurne și alte facilități.

Plățile sunt efectuate dintr-un credit de 20 milioane USD a Băncii Mondiale alocat Guvernului RM. 
Creditul va trebui RAMBURSAT!!!

Mă întreb, cât ar trebui, atunci, să primească, un medic, un profesor universitar, un cercetător științific, un învățător, un polițist, un judecător?

În realitate toți aceștia primesc de 15 ori mai puțin!!!???

Extazul și agonia liderilor.

       Într-o postare recentă, printre unele concluzii care se desprind din iureșul evenimentelor ultimelor săptămâni, menționam faptul că liderii politici nu și-au conștientizat rolul și misiunea în contextul provocărilor prin care trece societatea la etapa actuală.

Libertatea noastră cea de toate zilele…

Scurt excurs teoretic și istoric. Este cunoscut faptul că, în majoritatea statelor occidentale cu regimuri democratice funcționale procesele de democratizare au urmat celor de liberalizare. Condiționată de dezvoltarea economică, facilitată de existența în cadrul societății a mai multor centre de putere (monarhia, biserica, stat, aristocrația) libertatea a ajuns în Occident cu mult înaintea democrației. Procesul a cuprins toate domeniile vieții sociale, a durat câteva secole și a constituit parte a modernizării politice. 
        La etapa inițială, cuprinzând statele care au realizat trecerea la societatea industrială, modernizarea politică a însemnat promovarea democrației, inclusiv, prin mobilizare socială și participare politică. Acesta a fost itinerarul societăților care au cunoscut fenomenul modernizării primare (Europa Occidentală, SUA, Canada).

Mai târziu, transformările sau extins și asupra altor state și continente fiind calificate drept modernizare secundară. Spre deosebire de modernizarea primară cea secundară s-a desfășurat în ritmuri mult mai rapide. În mare parte, datorită suportului și experienței oferite de țările avansate. Oricum nu a fost ușor. Deseori traiectoria curbată a schimbărilor amintea mersul unei roți pătrate.

Un rol decisiv în trecerea de la societatea tradițională la cea modernă în condițiile modernizării secundare l-au jucat elitele politice.

De ce modernizarea? Instituirea unei democrații funcționale în Republica Moldova depinde de succesul proiectului de modernizare. 
          Dacă în Occident, după cum am menționat, libertatea a precedat democratizării, la noi - invers. Libertatea, obținută în urma reformelor gorbacioviste și a dezintegrării URSS, era, abordată de marea majoritate a cetățenilor ca lipsa constrângerilor directe, decât o ”necesitate înțeleasă” (Spinoza). Condiția cetățeanului după căderea regimului totalitar sovietic amintea, mai degrabă, euforia și entuziasmul  sclavului eliberat.  În scurt timp, valorile liberale au cedat în fața problemelor cotidiene și a constrângerilor materiale. Mentalitatea paternalistă și un întreg cortegiu de deziluzii au deschis calea nostalgiilor, care au pus stăpânire pe o bună parte a societății.

Prin urmare, în lipsa unei libertăți veritabile, generate, în primul rând, de factori socioeconomici, proiectul democratizării societății este unul al elitelor. După cum ne-o probează și practica altor state, la această etapă rolul decisiv în procesele de modernizare a societății revine elitei politice și liderilor ei.

Amurgul șmecherilor?

Epoca șmecherilor. Experiența societăților angajate în tranziții sistemice similare celor de la noi demonstrează că la etapa inițială lideri devin, cu precădere, curajoșii și romanticii. Urmează perioada pragmaticilor și a celor șmecheri. Abia, la etapa modernizării mature rândurile liderilor sunt completate, în mare parte, din politicieni de vocație.

Realitățile noastre de după proclamarea independențe se pliază perfect pe această constatare.  Parcurgem perioada șmecherilor și a pragmaticilor. Care este motivația oamenilor din business de a intra în politică? Evident, pentru a avea acces la pârghiile puterii în scopul sporirii afacerilor personale.

Modelul analitic ”Ștreangul opiniei publice” elaborat în contextul situației din SUA, într-o formă adaptată realităților noastre poate fi reprezentată prin următorul cerc vicios:

Schema este una foarte simplă: ”resursele financiare” investite în ”opinia publică” sunt convertite în ”resurse politice”, care la rândul său asigură o nouă calitate a resurselor financiare. Mecanism care se autoenergizează sub influenta forței supranaturale a banilor. 
       Toată istoria noastră recentă confirmă valoarea metodologică și aplicativă a modelului. Politicul prin instituțiile sale este subordonat intereselor personale și de grup, iar politicile la nivelul de metode, principii și valori înregistrează serioase derapaje de la normele etico-morale și bunul simț elementar.

Escaladarea conflictului din AIE a fost provocat, de fapt,  de nerespectarea înțelegerilor avute între liderii celor două tabere, atunci, când pe 15 februarie 2013 s-a votat lichidarea funcției negociate anterior. Restul n-a mai contat. Delapidările și scandalurile cu efect de șoc au marcat discursul din spațiul public ultimelor săptămâni. Un cupaj original de metode caracteristice perioadei acaparării primitive de capital cu elemente exotice de furt african și justiție orientală au transformat statul în captivul intereselor oligarhice.

Suferințele democrației infantile. După cum ne-o demonstrează și experiența altor țări, toate problemele tinerii noastre democrații le putem atribui provocărilor eminente perioadei prin care trece societatea. Odată cu instituirea principiilor statului de drept, folosirea pârghiilor puterii în scopuri personale se va diminua.

Ultimele evoluții de pe scena politică de la Chișinău pot fi tratate drept procese obiective și denotă că politica în condițiile funcționării instituțiilor de drept devine un business destul de riscat. Pe măsura promovării reformelor de modernizare a țării se va îngusta spațiul de manevră a șmecherilor în utilizarea pârghiilor politice în scopuri de îmbogățire ilicită. Politica va deveni, astfel, apanajul politicienilor de vocație.

Totodată, ar fi naiv să credem că influența businessului asupra politicului va dispărea în totalitate. Marile corporații industrial-financiare vor încerca, într-o formă sau alta, și în continuare să influențeze politicul și politicile elaborate și aplicate. Aceste interese, însă, vor fi promovate în cadrul unor acțiuni de lobby, chiar dacă vor fi realizate, uneori, pe muchia prevederilor legale.

Direct legată de fenomenul liderismului este și cel al partitismului politic. Apariția și evoluția partidele politice poate fi subiectul unui stadiu separat. Vom constata, doar, că partidele politice având rolul de instituții politice principale din cadrul sistemului democratic s-au transformat în instrumente la cheremul șmecherilor, servind pe rol de acopere politică a fărădelegilor.

Prin urmare, fenomenele și procesele care marchează societatea noastră la momentul actual, chiar dacă ne afectează pe fiecare, sunt unele firești. Este răul necesar, care va accelera schimbarea calitativă a clasei politice de la Chișinău.

Important, că nu ne complacem închistați în confortul aparent a unui sistem producător de fericire obligatorie, dar nici amețiți de cântecul seducător de sirenă a unor falși tribuni, acești șmecheri deghizați în nimfe ai politicii.

Ce va urma? Trecerea la etapa următoare!

Când? Va mai dura!

Cum? Drumul nostru este unul cunoscut: prin deziluzii spre stele!

Letopisețul și anatomia unei escaladări.

Cronica evenimentelor curente.

Evoluția evenimentelor după 6 ianuarie 2013 a bulversat opinia publică și a scos la iveală mai multe probleme și metehne ale societății care, deși unele erau cunoscute, iar altele le intuiam, au șocat întreaga societate. Perioadă marcată de un conflict în dinamică ascendentă cu turnuri și răsturnări de situație, cu acțiuni, pe alocuri, imprevizibile își așteaptă încă ”herodoții”.

Totodată, cred că, sunt binevenite și reflecțiile la cald, pe urmele proaspete ale evenimentelor. Ține de domeniul hazardului să dai unor impresii despre oameni, fapte și procese în derulare pretenții de analiză, în deosebi, pe un teren atât de lunecos cum este cel al politicii de la Chișinău. Deacea, reflecțiile de mai jos, rog, să fie abordate drept niște note și comentarii intermediare, o provocare pentru viitoarele analize și, de ce nu, analiști.

Comportamentul și imaginea actorilor antrenați în confruntarea politică de la Chișinău din ultima perioadă, asemenea unei sinusoide, cunoaște urcușuri și coborâșuri bruște. Pornind de la aceasta, evoluția evenimentelor pe parcursul acestor săptămâni pote fi încadrată în câteva etape.

Prima etapă, cuprinde perioada 6 ianuarie – 21 ianuarie 2013 inițiată odată cu divulgarea publică a cazului tragic din Pădurea Domnească și care s-a terminat cu demisia Procurorul General al Republicii Moldova Valeriu Zubco.

A doua etapă, de escaladare a conflictului și a fost marcată de declarația din 13 februarie 2013 a  lui Vlad Filat preşedintele PLDM și Prim-ministrul Republicii Moldova, despre ieșirea din Acordul de constituire a AIE și lansarea adresări către partenerii din alianță să înceapă negocierea unui nou acord. Această etapă a culminat în data de 15 februarie cu demisia lui Vlad Plahotniuc, prim-vicepreședinte al Parlamentului urmare a votului comun a deputaţilor PLDM şi PCRM pentru lichidarea funcţiei date.

Cea de-a treia etapă a început pe 18 februarie 2013 când mai multe interceptări ale convorbirilor telefonice ale Directorului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Nicolae Vicol cu demnitari de stat au fost expediate presei și plasate pe Internet. Scandalul interceptărilor a generat o fază calitativ nouă în poziționarea protagoniștilor conflictului și a crizei.

Acestea ar fi punctele de referință care au marcat conflictul politic în continuă escaladare.

Anatomia conflictului în escaladare.

Forțele declanșatorii ale crizei. Drept pretext a servit incidentul tragic de la vânătoare. În realitate, la baza declanșării crizei se află o rivalitate care durează în timp și lupta pentru influență, ca formă de manifestare a puterii politice, dinte V. Filat și V. Plahotniuc. Inițiator a fost V. Filat, care, după cum au demonstrat-o evenumentele ulterioare, a încercat să profite la maximum din tragedia din 23 decembrie 2012 pentru a diminua influența oponentului său.

Relevante, în acest sens, sunt acțiunile liderului PLDM Vlad Filat după 6 ianuarie 2013, dacă admitem, desigur, că conducătorii principalelor instituții din stat au aflat abia atunci despre cele întâmplate în Pădurea Domnească. Apropo, Sergiu Mocanu, după cum afirma chiar dânsul, știa despre incident încă din 3-4 ianuarie. Dar, să-i credem pe cuvânt! Premierul, V. Filat, aflând de la S. Mocanu despre tragedie, a mers să discute situația creată în primul rând cu ambasadorii SUA și UE. Aceasta amintește de acțiunile dlui V. Voronin în dimineața zilei de 8 aprilie 2009, când după cunoscutele evenimente l-a invitat pe reprezentantul Uniunii Europene în Republica Moldova Kalman Mizsei pentru a-i arăta clădirile devastate și a învinui autorităţile române că ar fi contribuit la violenţele de după alegerile legislative din 5 aprilie. Nu era mai rațional ca dl. V. Filat să adune în regim de urgență Consiliul Alianței unde să se discute cele întâmplate? Mi se pare corect, dar n-a fost să fie. Probabil, mai mulți ș-au pus această întrebare. Apar primele suspiciuni legate de adevăratele intenții ale premierului.

A urmat o perioadă de mediatizare intensă a ”cazului din Pădurea Domnească”, care a provocat o firească revoltă și indignare a societății pe marginea acțiunilor diferitor instituții și demnitari de stat. A culminat cu depunerea demisiei de către V. Zubco, fiind acceptată de Parlament în data de 21 ianuarie 2013. Deși, în cadrul ședinței extraordinare a Parlamentului se discuta demisia Procurorului General V. Zubco devine evident că ținta era, de fapt, altcineva și anume, Vlad Plahotniuc. Unii deputați PLDM și PCRM au solicitat în mod direct de la prim-vicepreședinte al Parlamentului să-și depună demisia.

Conflictul intră într-o nouă fază. După cum și era de presupus în mass-media au început să apară materiale despre posibile fărădelegi unde protagoniști erau reprezentanții PLDM - Ministrul Finanțelor, Veaceslav Negruța, Ministrul Sănătății, Adrian Usatâi, șeful Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, precum și situaţia de la Banca de Economii (BEM). Cu toate că, despre aceste cazuri se discuta și în trecut acum ele au izbucnit cu o nouă forță, fiind alimentate și cu probe noi. Devine evident că, lucrurile nu stau atât de bine pentru liderul PLDM pe cât par.

În situația creată, staff-ul premierului a considerat că cea mai bună apărare este atacul. Folosindu-se de faptul că era pe val în urma demiterii lui V. Zubco a declarat pe 13 februarie 2013 ieșirea din Acordul de constituire a AIE și negocierea unui nou acord care, după cum este ușor de înțeles, trebuia să materializeze câștigul de imagine realizat pe parcursul ultimei luni de către PLDM.

În paralel continua campania de demonizare a lui V. Plahotniuc, fiind exploatate la maximum stereotipurile create în opinia publică pe parcursul ultimilor ani. Problema a ajuns în Parlament unde PLDM și PCRM au insistat pe demisia prim-vicepreședintelui Parlamentului prin lichidarea funcției respective. Evenimentul s-a produs în data de 15 februarie 2013. Deși, după cum afirmă Alexandru Tănase, fost prim-vicepreședinte PLDM, unul din participanții și martorii la negocierile, care au avut loc după alegerile din 28 noiembrie 2010, partajarea acestei funcții se făcuse de comun acord între V. Filat și V. Plahotniuc.

La cea de-a treia fază, care a demarat pe 18 februarie 2013, au fost puse în aplicare metode de luptă politică, relativ, inedite pentru  spațiul nostru, și anume, publicarea interceptărilor telefonice care pune într-o situație ”delicată” mai mulți reprezentanți PLDM, inclusiv pe prim-ministrul V. Filat. Apare presimțirea unui război total. Difuzarea interceptărilor, deși mirosea a șantaj, pentru marea majoritate a societății a avut efectul unei bombe și a declanșat o nouă etapă în evoluția crizei. Confruntarea a intrat într-o fază calitativ nouă, marcată de schimbul de roluri. PLDM și liderul său din postura de atacant s-a trezit în cea de apărător.

Conflictul cunoaște o escaladare nemaivăzută. Presiunea asupra premierului V. Filat este tot mai mare, acțiunile sunt bine coordonate și eficiente. Staff-ul PLDM tot mai greu face față situației. Echipa de criză pare să fi fost luată pe nepregătite: acțiunile liberal - democraților erau previzibile și, uneori, disperate.

Dosare în care figurează mai multe persoane cu funcţii de răspundere de la PLDM devin subiecte a discuțiilor din spațiul public. În efortul de-a prelua inițiativa PLDM încearcă să deplaseze accentele de la esența problemei, focusându-și discursul pe ilegalitățile prin care informația a devenit publică. Acest fapt, însă, mai puțin preocupa opinia publică care părea mult mai interesată de conținutul înregistrărilor decât de modul cum au fost obținute. Decea, calificările acțiunilor CNA drept ”comandă politică”, deși, probabil, își aveau rostul, nu mai impresionau și semănau mai mult a strigăt în pustiu. De altfel, ca și campania de învinuire a lui V. Plahotniuc. Vechiul refren despre atacurile raider, preluări de afaceri etc. nu mai avea efectul de noutate, totul părea banal și irelevant.

Tactica bate gramatica.

Încă din a doua jumătate a secolului trecut politica excelează în tendința de-a fi una discursivă. Schimbările din domeniul comunicării și a tehnologiilor informaționale au influențat în mod direct elaborarea și promovarea politicilor. Metodele preluate din marketing sunt aplicate pe larg în strategiile politice. La etapa actuală, competiția politică se deplasează în spațiul public, dominat, la rândul său, de mijloacele de comunicare. Totodată, confruntarea politică dintre oponenți, asemenea unui joc de șah, este câștigată de acela care reușește cu câteva mișcări înainte să prevadă acțiunile adversarului.

De menționat, că tacticele utilizate de cele două tabere, protagoniste ale confruntării politice de pe malul Bâcului, abundau în aplicarea metodelor atât de manipulare, cât și de persuasiune. Fără a intra în dispute teoretice, doar, voi sublinia că, în cazul dat, prin manipulare înțelegem aplicarea anumitor tactici (necinstite) de înşelăciune, ducerea în eroare pentru atingerea scopurilor, iar prin persuasiune - cele axate pe acțiuni de convingere. Vom mai menționa că, și într-un caz și în altul conotația negativă sau pozitivă a acțiunii este determinată de scopul și obiectivele inițiatorului.

La prima etapă, echipa PLDM și persoanele implicate în mediatizarea evenimentelor legate de tragedia de la vânătoare puneau accentul pe metode de persuasiune și aceasta a permis o bună poziționare a lui V. Filat și a formațiunii pe care o conduce.

Tabăra adversă, cea a PD-ului, după unele încercări disperate de-a se opune invaziei mediatice, la un moment dat, practic, a încetat să mai reacționeze, chiar și în cazurile când erau comise unele exagerări în abordarea incidentului din Pădurea Domnească. A fost o decizie chibzuită, evitându-se, astfel, risipirea resurselor și decredibilizarea surselor.

Demisia Procurorului general, V. Zubco a încununat eforturile unor acțiuni și a unei campanii bine organizate. Dar, după cum vom vedea mai târziu, V. Plahotniuc a pierdut bătălia, nu însă și războiul.

În paralel echipa PD prin readucerea în centrul atenției opiniei publice a unor dosare de rezonanță, despre care am menționat mai sus, pare să fi sugerat liderului PLDM să se oprească fiindcă lucrurile pot ajunge prea departe. Dar,  nu s-a întâmplat, iar conflictul a escaladat cu o putere și mai mare.

Opoziția parlamentară.

De-a lungul întregii acestei perioade unica forță politică care a avut de câștigat a fost opoziția, în primul rând, cea parlamentară, reprezentată de PCRM. De menționat, că acțiunile comuniștilor au fost bine gândite și cumpătate, astfel reușind să puncteze de fiecare dată când a fost momentul.

Cunoscând, cel puțin din presă, rivalitatea dintre V. Plahotniuc și V. Voronin era de așteptat ca PCRM să facă coaliție pe unde deschisă pe unde tacită cu oponenții rivalului său. Probabil pe aceasta conta, și mai mizează în continuare V. Filat. Judecând după unele declarații ale lui V. Voronin, lucrurile păreau că merg anume în această direcție. Dar, spre dezamăgirea liderului PLDM, în realitate, deputații comuniști n-au fost atât de cooperanți, cel puțin la această etapă, în susținerea intenției fracțiunii liberal-democraților de al destitui pe proaspătului director de la CNA V. Chetraru. Comuniștii nu au susținut nici proiectul fracțiunii PLDM în ce privește alegerea vice-directorilor CNA de către Parlament.

La fel au procedat comuniștii și în legătură cu Banca de Economii. Inițial ei au refuzat votarea unei comisii parlamentare separate, ca mai apoi să propună organizarea audierilor parlamentare privind situația la BEM. Deși deputații PCRM împreună cu PLDM au votat, renunțarea la constituirea unei comisii separate în problema dată, totuși au optat pentru o examinare primordială, timp de o lună, a subiectului Băncii de Economii în contextul unei analize pe ansamblu a sistemul bancar din țară, care va fi extinsă pe o perioadă mai îndelungată.

Ținând cont de numărul mandatelor în Parlament, comuniștilor le revine un rol important în evenimentele de ultima perioadă. S-ar părea că, PCRM este interesat în declanșarea anticipatelor, dar totodată constatăm o ezitare în acțiunile comuniștilor.

Una din cauzele acestei șovăieli ar putea fi legată de îngrijorarea conducerii PCRM pentru actul guvernării în eventualitatea câștigării alegerilor. Circumstanțele nu sunt, tocmai, favorabile PCRM. Situația economică din țară nu inspiră prea mult optimism. Fără un suport din exterior lucrurile ar putea scăpa de sub control.

La momentul actual susținerea și disponibilitatea pentru ajutor pe viitor vine din partea UE. Partidul comuniștilor, urmare a traseismului politic și sub pericolului inerent de a pierde o parte din electoratul tradițional, începând cu a doua jumătate a lui 2012, și-au schimbat accentele în vectorul de politică externă. Deși a continuat să califice procesul de aderare la Uniunea Europeană drept unul benefic, cu precădere din toamna anului 2012 PCRM, și-a manifestat opțiunea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Vamală Eurasiatică. Prin aceasta comuniștii și-au îngustat spațiul de manevră. Funcționalitatea Uniunii Vamale rămâne incertă. Mai mult, în politica externă a Kievul tot mai pronunțate sunt opțiunile proeuropene.

Comuniștii, mai degrabă, vor fi dispuși să participe la debarcarea guvernului Filat, deși, probabil că, nu vor fi inițiatorii acesteia. Nu vor susține un guvern minoritar, deschizând astfel calea pentru AIE-3 sau anticipate. Responsabilitatea pentru provocarea alegerilor anticipate va cădea, astfel, pe umerii componentelor AIE, care, la rândul lor, în caz de eșecul unui nou acord vor încerca să plimbe răspunderea unul către altul.

Criza între disfuncționalitate și oportunitate.

În teorie criză este abordată drept o formă de manifestare a conflictului, care, la rândul său, constituie nu numai o disfuncționalitate, dar și o oportunitate în redresarea funcționalității sistemului. Criza poate genera efecte atât pe termen scurt, cât și pe o durată mai mare. Făcând abstracție de această constatare vom încerca să punctăm unele consecințe ale crizei din ultimele săptămâni. La o primă abordare efectele ar fi următoarele:

• Criza a descoperit problemele sistemului de putere. Deși au fost elaborate modele noi, democratice de exercitare a puterii, ele au rămas mai mult niște ”forme fără fond”. În relațiile de putere s-au păstrat metodele administrativ de comandă moștenite din sistemul totalitar sovietic. Instituțiile statului sau dovedit nefuncționale.

• Criza a readus pe ordinea zilei problema partidelor ca instituții de importanță primordială în cadrul unui sistem democratic. Partidele au rămas ostatice intereselor personale ale liderilor săi. Problema finanțării partidelor rămâne una vitală pentru exercitarea funcțiilor sale instituționale în cadrul unui regim democratic.

• Pe lângă problemele legate de funcționalitatea partidelor politice, criza a demonstrat și ineficiența corpului legislativ de a face față evenimentelor, impunându-se drept imperativ modificarea sistemului electoral, prin trecerea la unul mixt. Aceasta urmând să exercite un impact și asupra democrației interne de partid.

• Evenimentele din ultima perioadă au demonstrat riscurile ascunse pentru R. Moldova a republicii prezidențiale. Pe fundalul păstrării metodelor administrative de comandă, restanțelor acumulate la aplicarea principiilor statului de drept, așteptărilor paternaliste ale populației și comportamentul lamentabil al actualilor lideri politici există pericolul unui derapaj de la valorile democratice spre cele de sorginte  autoritară sau, chiar, totalitară.

• Liderii politici nu și-au conștientizat rolul și misiunea sa în contextul provocărilor prin care trece societatea la etapa actuală. Proiectul democratizării ca și cel al integrării europene este unul, cu precădere, al elitelor. Faptele care au ieșit la iveală în ultima perioadă demonstrează că aceste idealuri au fost subordonate intereselor personale și de grup.

• Comportamentul mass-media atât la nivelul instituțiilor cât și a subiecților au descoperit carențe grave la capitolul imparțialitate, onestitate, verticalitate. În mare parte, mass-media rămâne la îndemâna finanțatorilor. Procesul de reformare a televiziunii publice s-a tărăgănat inadmisibil de mult.

Soluția pentru toate aceste probleme rămâne promovarea reformelor, cursul spre modernizarea țării a căror modele pot fi preluate, adaptate și implementate din experiența statelor UE, dar și cu suportul acestora.

Ce va urma?

Dacă judecăm după conținutul și tonalitatea declarațiilor făcute de M. Lupu și M. Ghimpu în ultimul timp, se va insista pe strategia celor trei pași: demisia prim-ministrului, V. Filat, a președintelui Parlamentului, M. Lupu şi negocierea unui nou acord de la zero. Aceasta pare a fi soluția reală pentru moment.

Problema este cine va iniția procedura de demitere a guvernului. Partidul care va provoca căderea guvernului riscă să fie defavorizat în negocierea unui nou acord. Pozițiile acestuia vor fi slăbite de presiunea asumării responsabilității pentru declanșarea anticipatelor.

Unicul partid care ar avea de câștigat, sub aspect politic, din provocarea demisiei guvernului este PLDM. V. Filat ar demonstra că nu se ține de putere și că nu are nevoie de pârghii pentru ași acoperi unele, presupuse, fărădelegi în cazurile de rezonanță, mediatizate intens în ultimul timp. Aceasta ar prinde foarte bine atât la imagina actuală, puțin șifonată, a liderului PLDM, cât și a întregii formațiuni în viitoarea campanie electorală. Este gata V. Filat să facă acest pas? Rămâne de văzut.

Evident că AIE nu a făcut față așteptărilor. Până la alegeri nu a mai rămas mult. Reformele, însă, necesită timp și o clasă politică credibilă. Nu avem nici una, nici alta. O soluție fiabilă pentru componentele AIE ar fi continuarea parcursului european și efectuarea unor schimbări, fie și cosmetice, pentru a putea cere votul cetățeanului la viitoarele alegeri.

P.S. Chiar dacă, pe fundalul crizei politice de la Chișinău, pare sarcastic rămâne, totuși, valabil principiul de viață: Tot răul spre bine!